Draga mea, am sufletul plin de bucurie! La trecerea dintre ani, am deschis o nouă filă din cartea vieții, pășind cu încredere pentru a crea un nou capitol.
Anul 2024, un an de vindecare și întoarcere la sufletul nostru, ne propulsează cu șanse spre materializări și ne aduce bucurie, abundență și iubire, reflectând vibrația magică a cifrei 8.
Cuvintele cheie pentru acest nou an sunt abundență, prosperitate, familie, iubire, prietenie, evoluție în carieră, dar și schimbări cu mare impact la nivel colectiv. Tot ce avem de făcut este să lăsăm în urmă vechiul, fără regrete și frici și să ne aruncăm cu încredere înainte, știind că Divinitatea ne pregătește și ne susține.
Ne așteaptă un an plin de eclipse, planete retrograde și conjuncții fabuloase, care ne vor aduce schimbări semnificative în modul nostru de a vedea lumea și în comunicarea noastră, atât la nivel individual, cât și colectiv.
Să ne așteptăm la răsturnări de situații, la o dezvoltare accelerată a tehnologiei și științei și la apariția unor noi modalități de a vedea mediul înconjurător.
Acum să vedem ce magie ne aduce primul Portal Energetic al anului din data de 11.01
Cerul, din punct de vedere astrologic, este un fel de GPS ceresc. El ne conduce și ne ghidează pașii prin energiile sale.
Ce este un portal energetic?
Este o ușă, o poartă sau o „fereastră” cosmică, o deschidere sau un moment special care permite o conexiune mai profundă sau mai directă cu energiile universale sau cu dimensiuni diferite ale noastre.
La ce ne ajută acest portal?
Este o oportunitate de creșterea spirituală accelerată, ne ajuta la eliberarea energiilor vechi și la a face schimbări pozitive în viețile noastre. Cu multă energie benefică, bucurie și lumină, ne dăm seama că cerul se deschide pentru a ne oferi un contact mai ușor cu lumile de dincolo. Dacă profităm de acest portal, ne vom bucura sufletele de o cu totul altă lume, aceea a materializărilor, a energiilor frumoase, curcubee de speranță și lumină.
Cu bucurie, preluăm cu noi mulțumirea și entuziasmul și ne pregătim pentru acest portal magic, având în vedere și faptul că minunata Lună se află în faza de Lună Nouă în Capricorn, la care adăugăm emoții intense, dar și pragmatism, seriozitate, împământare.
Ce aduce Capricioasa Lună Nouă în Capricorn?
Luna Nouă în Capricorn, fiind plină de ambiție, perseverență, iubește regulile, structura și dreptatea și are ca scop să ne ajute să găsim direcții clare, fără să mai bâjbâim pe drum.
Te îndeamnă să fii sinceră cu tine însăți și cu cei din jurul tău, să-ți aduci în prim plan visurile, să îți creezi viziuni pe termen lung și să faci planuri cu pași concreți de urmat.
Adăugând influența lui Saturn, guvernatorul Capricornului, numit și regele Karmei, perioada devine una serioasă, îndemnându-te să dai structură și stabilitate vieții și să stabilești limite acolo unde sunt necesare.
Luna Nouă în Capricorn marchează începutul unui nou ciclu, oferind terenul propice pentru stabilirea intențiilor de început de an. Beneficiile acestei faze lunare sunt ambiția, determinarea și credința că poți depăși orice obstacol, asemenea unei capre negre care urcă neobosită munții. Această perioadă este asociată nu doar cu karma, ci și cu dharma, adică scopul și sensul vieții. Te invită să-ți trezești sufletul din adormire, să-ți stabilești clar temele anului și să urmărești dorințele inimii tale.
Cum poți folosi Luna Nouă în Capricorn?
- Găsește-ți scopul vieții
Notează ce te motivează și dacă în prezent trăiești conform pasiunilor, sensului și scopului tău.
Apoi, fă o listă cu acele aspecte care simți că oferă sens vieții tale și, la Lună în creștere, profită de această fază pentru a materializa zilnic cât mai multe bucurii sufletești.
- Creează un vision board (panou al visurilor)
Luna Nouă în pragmaticul și seriosul Capricorn adoră obiectivele serioase, pe termen lung. Așadar, îți recomand să îți faci un vision board, unde să notezi toate lucrurile pe care îți dorești să le obții, cu date exacte și planuri de acțiune. Poate nu știi exact cum se vor materializa în viața ta, dar creionează-ți un plan și adaptează-l pe parcursul călătoriei tale.
- Schimbă perspectiva
Folosește mai mult „ce” în loc de „de ce”.
De exemplu, în loc să te întrebi: „De ce trebuie să trec eu prin această experiență grea?”, poți să te întrebi: „Ce anume am eu de învățat din această experiență?”. Ai înțeles ideea, te invit să încerci.
- Cuvântul cheie pentru Luna în Capricorn este „Utilizez”. Te încurajez să folosești afirmații care includ acest verb, cum ar fi:
„Utilizez ceea ce îmi este benefic pentru a ajunge la următorul plan.”
„Utilizez toate resursele pe care le dețin pentru a învăța care este scopul meu în această viață.”
„Utilizez ceea ce știu ca să pot să dobândesc ceea ce încă nu știu.”
- Fii atentă la următoarele aspecte:
– Procrastinare: Capricornul tinde să caute perfecțiunea, ceea ce poate duce la amânarea lucrurilor.
– Munca în exces: Fiind un semn ambițios, Capricornul poate încuraja munca excesivă și urmărirea unor obiective nerealiste.
– Frica și autosabotajul: Sub influența Lunii Noi, aceste tendințe ale Capricornului se pot amplifica, împiedicându-te să realizezi tot ceea ce îți propui.
- Cristalele benefice pentru această perioadă includ cuarțul fumuriu, topazul albastru și cornalina.
Ziua Mulțumirii!
Ce putea să își dorească mai intens Universul ca mod de apreciere, dacă nu mulțumirea? Nu întâmplător s-au aliniat toate aceste aspecte amprentate de mulțumire. A mulțumi este forma cea mai divină de a arăta aprecierea către tot ceea ce viața ne oferă.
Să fim mulțumiți și să mulțumim este dovada supremă a faptului că suntem conștienți de cadoul prețios al existenței. Natura ne susține, iar oamenii întâlniți, momentele de plăcere și sănătatea sunt daruri ale vieții.
Bucură-te de fiecare zi, mulțumește celor care ți-au fost alături și exprimă recunoștință pentru tot ce te înconjoară, de la soare, aer și copaci, până la trecut, prezent și viitor. Fiind recunoscătoare zilnic, Universul te va răsplăti negreșit.
Mulțumește pentru ceea ce ai și pentru ceea ce nu ai, pentru ce ai fost și pentru ce urmează să devii, pentru suflet, lumină și viață, pentru toate reușitele tale, cât și pentru lecții. Mulțumește pentru sufletele ce ți-au rămas aproape în această călătorie, cât și pentru acelea ce au ales drumuri diferite. Mulțumește că ești aici, acum, și că poți să îți duci viața la un alt nivel!
Spre final, vreau să te îndemn să nu uiți că Luna Nouă, amplificată de deschiderea unui portal energetic puternic, sunt darurile naturii și ale Universului, prin care noi primim energie, șanse și idei noi, dar și posibilitatea de a crea tot ce ne dorim.
Ia-ți timp să îți vizualizezi în fiecare clipă viața ideală, folosește afirmații și intenții pozitive și reflectează asupra următoarelor situații:
- Unde trebuie să acord atenție deplină în viața mea, în acest moment?
- Care sunt planurile pe care le am pentru următorul ciclu lunar și pentru perioada ce urmează?
- Care vor fi primii pași și cum voi lucra ca să pot materializa ceea ce am plantat la Luna Nouă ca semințe de dorințe?
Iar în final, îți las o poezie de mulțumire scrisă de Camelia Ioana Vascu, care face parte din minunata mea echipă.
Mulțumire
Doamne Dumnezeule, azi și pentru totdeauna mulțumesc pentru ceea ce sunt,
Pentru suflul vieții mele pe acest Pământ,
Pentru sănătate, viață și bucate, pentru natură și învățătură!
Îți mulțumesc ție, copăcel, că îmi oferi aer,
Îți mulțumesc și ție, cerule, că uneori îmi oferi ploaie,
Mulțumesc apusului pentru senzația de iubire,
Și sunt recunoscătoare răsăritului pentru strălucire!
Și uneori mă întreb, când oare vom găsi acel moment de liniște în care să tihnim,
Să contemplăm natura, păsările și iubirea,
Ori ploaia, gărgărița, viața, fericirea?
Să realizăm că viața, cu tot ce are ea, oferă TOT ce avem nevoie și plus încă ceva.
Nu aștepta acel moment perfect să mulțumești cuiva,
Căci poate el nu va sosi niciodată și apoi tu vei avea
Suflet de regrete, cu orgolii inutile, plin de amăgire și rezervoare de nefericire.
Nu vei avea niciodată inima ta plină, fără mulțumire și fără iubire!
Cultivă mulțumire veșnic în viața ta și astfel zi de zi sufletul tău va putea
Să simtă iubire, împlinire și viață – iar tu-ți vei duce traiul în înaltă vibrație!
Oricând pe drumul vieții simțim că ne-am pierdut,
Când sufletul ne plânge și zâmbetul e mut,
Să ne-amintim mereu că avem la purtător,
Un suflet cu iubire și mulțumirea sa drept deschizător.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
Să îți fie cu folos și bucurie!
Cu drag,
Theona 💜