

10 octombrie 2026 (10.10.10) este o zi cu o încărcătură energetică aparte, un moment favorabil pentru noi începuturi, transformare interioară și manifestarea intențiilor.
În numerologie, 10 se reduce la 1, numărul asociat cu începutul, alegerea, curajul și primul pas către o nouă direcție. Iar întreaga dată se reduce la 3, număr asociat cu energia creației, exprimării și materializării intențiilor.
Și mai există un motiv pentru care această zi are o semnificație aparte pentru transformarea interioară și manifestare:
Pe 10 octombrie are loc și Luna Nouă, începutul unui nou ciclu lunar.
În practicile spirituale și astrologice, Luna Nouă este privită ca un moment potrivit pentru a încheia ceea ce nu mai vrei să duci cu tine, a planta intenții noi și a alege conștient ce vrei să creezi în următoarea etapă a vieții tale.
Iar Luna Nouă din această zi are loc în Balanță, aducând în centrul atenției echilibrul, relația cu tine, relațiile cu ceilalți și alegerile pe care le faci dintr-un loc mai profund.
Tocmai de aceea vreau să folosim această zi ca pe un prag energetic în care să ne oprim din ritmul obișnuit al vieții, să eliberăm ceea ce ne ține în vechea realitate și să lucrăm conștient cu intențiile pentru ceea ce vrem să creăm mai departe.
Pentru această zi am pregătit ceva special care te va ajuta să faci un salt real spre realitatea pe care o dorești:
Workshop-ul
Un eveniment care îți va oferi cadrul perfect pentru a deveni persoana care începe să creeze schimbarea pe care o caută. Vom lucra împreună exact în momentul în care energia este la intensitate maximă — pe reconectarea cu sinele, ascensiune spirituală și manifestarea dorințelor tale cele mai profunde.
Sâmbătă, 10.10.2026, ora 10:00
Workshop LIVE pe Zoom · Vom lucra timp de 2-3 ore pentru a crea condițiile interioare necesare unui Salt Cuantic, astfel încât să începi să atragi oportunități, sincronicități și rezultate aliniate cu dorințele sufletului tău.
Vreau să folosesc energia Portalului 10.10.10 pentru a crea o nouă realitate!
Mă înscriu la Workshop 390 leiUite cum arată schimbarea pe care și tu o poți face:





Am gândit acest workshop ca pe un proces ghidat pas cu pas, în care lucrezi activ cu tine, cu energia zilei și cu intențiile pe care alegi să le plantezi în acest portal.
Vom începe prin a deschide și a consacra spațiul împreună, pentru că ceea ce creăm în această zi merită să fie onorat cu prezență deplină.
Vei înțelege ce înseamnă cu adevărat un portal energetic, de ce această zi nu funcționează prin magie, ci prin aliniere conștientă, și de ce unele persoane primesc revelații și salturi reale în această perioadă, în timp ce pentru altele ea trece neobservată.
Vei descoperi ce este un Salt Cuantic și cum funcționează el în practică, aplicat direct în viața ta.
Vei înțelege ce anume îi împiedică pe cei mai mulți oameni să manifeste ce își doresc, dincolo de vizualizări și afirmații: lipsa clarității, identitatea veche, fricile, convingerile limitative, faptul că cer din lipsă și nu din aliniere cu sufletul.
Vei parcurge cei 5 Pași pentru a face un Salt Cuantic, un proces structurat care te duce din locul în care ești acum în versiunea ta care trăiește deja realitatea dorită, cu claritate despre cine alegi să devii și ce intenții plantezi pentru următoarele 12 luni.
Și vom încheia cu Meditația Saltul Cuantic, o experiență ghidată creată special pentru această zi, în care vei lucra direct cu energia acestui moment cosmic pentru a-ți activa intențiile, a elibera ce nu îți mai servește și a face pasul conștient spre noua ta realitate.

Tot ce vom lucra împreună în această zi specială te va ajuta:
Să pășești într-o nouă dimensiune a vieții tale, în care abundența este o stare naturală.
Să te reconectezi la resursele interioare pe care le ai deja, să te eliberezi de tiparele care te-au ținut pe loc și să intri cu încredere într-un nou capitol al vieții tale.
Să te aliniezi cu energia acestui moment cosmic și să aduci în realitatea ta concretă Abundența Divină pe care Universul o are pregătită pentru tine.
Să faci pași reali spre împlinirea dorințelor tale profunde, nu prin forțare, ci prin aliniere cu Legile Divine și cu misiunea sufletului tău.
Să te deschizi către oportunitățile și soluțiile care există deja în câmpul tău de posibilități și pe care, până acum, nu le-ai putut vedea sau primi.
Vreau să folosesc energia Portalului 10.10.10 pentru a crea o nouă realitate!
Mă înscriu la Workshop 390 leiUn ghid practic care te ajută să transformi ceea ce înveți în pași pe care îi aplici zi de zi.
Vei avea exerciții de manifestare, întrebări de reflecție, declarații și practici zilnice care te ajută să-ți clarifici dorințele, să observi convingerile care te limitează și să îți antrenezi mintea să se îndrepte către realitatea pe care vrei să o creezi.
Este caietul la care poți reveni zilnic, ca să nu rămâi doar cu informația din curs, ci să o transformi într-o practică personală de manifestare.
Vei primi acces la acest masterclass în care descoperi mecanismele profunde ale manifestării — cum funcționează cu adevărat, ce o susține și ce o blochează.
Astfel, tot ce lucrezi în ziua de 10 octombrie poate fi consolidat și transformat în rezultate reale în viața ta.
Fă pasul spre versiunea ta care creează realitatea pe care ți-o dorești!
Mă alătur Workshop-ului de pe 10 octombrie 390 leiPe 10 octombrie 2026 se formează 10.10.10, o combinație cu o încărcătură energetică aparte, pe care eu o consider una dintre cele mai puternice zile ale anului pentru manifestare, transformare interioară și începutul unei noi etape în viață.
În numerologie, 10 se reduce la 1, energia începutului, a alegerii, a curajului și a primului pas într-o direcție nouă. Iar suma întregii date se reduce la 3, energia creației, a exprimării și a dorințelor cărora alegem să le dăm viață.
Dar puterea acestei zile nu se oprește aici.
Chiar pe 10 octombrie are loc Luna Nouă, începutul unui nou ciclu lunar, un moment folosit în practicile spirituale pentru eliberarea trecutului, stabilirea intențiilor și manifestarea unei noi realități.
Iar această Lună Nouă are loc în Balanță, aducând în prim-plan relațiile, echilibrul, alegerile inimii și relația pe care o ai cu tine însăți. Astrologic, momentul este susținut și de un sextil cu Jupiter, asociat cu expansiunea și încrederea, în timp ce Venus, guvernatoarea Balanței, este retrogradă, accentuând tema întoarcerii către tine și a reevaluării dorințelor și relațiilor tale.
Pentru mine, toate acestea fac din 10.10.10 o zi cu o încărcătură energetică foarte mare și un moment puternic pentru manifestare.
Însă energia unei zile nu face schimbarea în locul tău.
Din experiența mea, cele mai profunde transformări apar atunci când energia momentului se întâlnește cu intenția ta, cu deschiderea ta și cu un proces interior făcut conștient.
De aceea am ales să ținem workshopul chiar pe 10.10.
Vom folosi această zi pentru a ne opri din ritmul obișnuit, pentru a elibera ceea ce ne ține legate de vechea realitate, pentru a ne conecta la ceea ce ne dorim cu adevărat și pentru a lucra ghidat cu intenția unei noi versiuni a noastre.
Energia unei zile atât de puternice precum 10.10.10 poate fi onorată în multe feluri, însă din experiența mea, ceea ce face diferența este felul în care alegi să lucrezi conștient cu ea.
Poți să faci singură o meditație, să te rogi sau să îți scrii intențiile. Toate acestea sunt valoroase. Dar atunci când intri într-un proces ghidat și te alături unui grup de femei care lucrează în același timp cu aceeași intenție de transformare, experiența poate deveni mult mai profundă.
În acest workshop te voi ghida pas cu pas printr-un proces pe care nu îl vei face doar la nivel de teorie. Vom lucra cu ceea ce vrei să lași în urmă, cu realitatea pe care vrei să o creezi, cu versiunea ta care poate susține acea realitate și cu intențiile pe care alegi să le activezi în această zi.
Vom încheia printr-un proces ghidat de meditație și manifestare, folosind energia zilei de 10.10.10 și a Lunii Noi pentru a ancora cât mai profund schimbarea pe care vrei să o creezi.
Am ghidat astfel de experiențe și cu ocazia altor momente energetice importante, inclusiv Portalul Leului, iar ceea ce observ de fiecare dată este cât de diferit se simte procesul atunci când nu îl faci singură, ci ești prezentă, ghidată și susținută de energia unui întreg grup.
Pentru mine, aici este adevărata putere a acestei zile: energia momentului se întâlnește cu energia ta, iar intenția se întâlnește cu acțiunea.
Nu lăsa 10.10.10 să fie doar o dată specială pe care ai văzut-o în calendar. Folosește-o conștient pentru schimbarea pe care vrei să o creezi.
Vreau să fiu prezentă LIVE la Workshop 390 lei
Sunt Theona Bălan, femeie, mamă, soție, autor a șapte cărți, antreprenor, terapeut ThetaHealing, Life Coach Spiritual, fondatoarea comunității „Femeia de Succes”, specialist în manifestarea dorințelor și facilitator 9D Breathwork.
De peste 16 ani lucrez cu femei care își doresc mai mult: mai multă claritate, mai multă încredere, mai multă prosperitate, mai multă aliniere între cine sunt și ceea ce creează în viața lor.
Drumul meu în această direcție nu a început dintr-o poziție de „expert”, ci dintr-o căutare profund personală. Am trecut prin experiențe care m-au obligat să îmi regândesc complet raportarea la mine, la relații, la bani, la succes și la puterea personală.
Am învățat ce înseamnă să reconstruiești din interior atunci când exteriorul nu reflectă cine ești tu cu adevărat.
Din această transformare s-a născut în anul 2010 un blog, apoi prima carte, „Femeia de Succes — Călătoria ta, de la prăpastie la fericire”. Apoi alte șase volume, programe online, retreaturi și evenimente dedicate femeilor care aleg să nu mai trăiască pe pilot automat.
Astăzi, peste 10.000 de femei au trecut prin programele mele. Am creat Gala Femeilor Împlinite și am construit comunități în care dezvoltarea personală nu rămâne la nivel inspirațional, ci devine un proces aplicat.
Metoda mea îmbină dezvoltarea personală cu practicile spirituale, manifestarea conștientă și tehnicile de lucru cu energia și subconștientul într-un cadru integrat în viața reală.
Portalul Leului este una dintre zilele pe care eu însămi o aștept cu cea mai mare bucurie în fiecare an și o onorez cu prezență și intenție. Pentru că, de fiecare dată, această zi mi-a adus ceva neașteptat — o viziune clară, o decizie care s-a așezat firesc, un salt pe care nu îl anticipam.
Tocmai de aceea am ales să creez în jurul acestei zile un spațiu special, un loc în care să lucrăm împreună, să onorăm energia acestui moment și să facem pași reali spre realitatea pe care o dorim.
Workshop-ul se desfășoară online, pe Zoom, sâmbătă, 10 octombrie, începând cu ora 10:00. Vei primi link-ul de acces în ziua evenimentului, pe WhatsApp, în Grupul privat de suport.
Cel mai important lucru pe care îl poți face înainte de Workshop este să îți cureți terenul interior.
Gândește-te la asta ca la pregătirea unui sol înainte de a planta semințe. Poți avea cele mai bune semințe din lume (intenții clare, dorințe puternice), dar dacă terenul este încărcat cu blocaje vechi, frici acumulate sau tipare de lipsă, semințele vor prinde rădăcini cu greutate.
Curățarea energetică este procesul prin care eliberezi tot ce s-a acumulat în câmpul tău energetic — emoții neintegrate, convingeri limitative, tensiuni interioare — astfel încât să intri în ziua de 10 octombrie deschisă, receptivă și pregătită să primești.
Tocmai de aceea, pe pagina de checkout vei găsi o ofertă specială unică pentru cursul „Deblochează fluxul interior pentru a putea manifesta cu ușurință”, un proces ghidat de curățare energetică pe care îți recomand să-l parcurgi înainte de Workshop.
Vino la Workshop cu deschidere și cu intenția de a fi prezentă cu toată ființa ta. Restul îl facem împreună.
Îți recomand din toată inima să fii prezentă live, pentru că energia colectivă și experiența în timp real sunt cu totul altceva față de o înregistrare.
Dar dacă apar situații neprevăzute și nu poți participa sau rămâne până la final, vei primi accesul la înregistrarea completă a workshopului, disponibilă timp de 1 an în platforma de cursuri.
Da. Workshopul este structurat astfel încât să fie înțeles și trăit autentic atât de femeile care sunt la primul contact cu aceste concepte, cât și de cele care lucrează cu ele de ani de zile.
Nu contează de unde pornești, contează deschiderea de a fi prezentă și dorința de a face un pas spre o nouă versiune a ta.
Există momente în viață care, atunci când privești în urmă, îți dai seama că au marcat o cotitură. O zi în care ai făcut o alegere diferită, iar de acolo lucrurile au început să se schimbe.
10.10.10 poate deveni una dintre aceste zile pentru tine.
Este una dintre cele mai puternice zile ale anului pentru manifestare și un moment cu o încărcătură energetică aparte pentru noi începuturi, transformare interioară și crearea unei noi realități.
Este o zi în care poți alege să lași în urmă ceea ce nu te mai reprezintă, să îți clarifici intențiile și să îți îndrepți energia către ceea ce vrei cu adevărat să creezi în viața ta.
Pentru că un Salt Cuantic începe în momentul în care încetezi să mai alegi din versiunea ta de ieri și începi să gândești, să simți și să acționezi din versiunea femeii care vrei să devii.
Există o versiune a ta care trăiește deja realitatea pe care acum doar ți-o imaginezi.
Pe 10.10.10, te invit să faci un pas conștient către ea.
De la ora 10:00, vom lucra împreună pentru a elibera ceea ce te ține conectată la vechea realitate, pentru a pune intenții clare în ceea ce vrei să creezi și pentru a folosi energia acestei zile într-un proces ghidat de transformare și manifestare.
Poate că peste câteva luni vei privi înapoi la 10.10.10 și îți vei aminti că aceea a fost ziua în care ai ales să începi altfel.
Te aștept acolo!

Alege să fii prezentă în una dintre cele mai puternice zile ale anului pentru manifestare și să faci un Salt Cuantic către realitatea pe care ți-o dorești.
Mă alătur Workshop-ului din 10.10.10 390 leiAm gândit acest workshop ca pe un proces ghidat pas cu pas, în care lucrezi activ cu tine, cu energia zilei și cu intențiile pe care alegi să le plantezi în acest portal.
Vom începe prin a deschide și a consacra spațiul împreună, pentru că ceea ce creăm în această zi merită să fie onorat cu prezență deplină.
Vei înțelege ce înseamnă cu adevărat un portal energetic, de ce această zi nu funcționează prin magie, ci prin aliniere conștientă și de ce unele persoane primesc revelații și salturi reale în această perioadă, în timp ce pentru altele ea trece neobservată.
Vei descoperi ce este un Salt Cuantic și cum funcționează el în practică, aplicat direct în viața ta.
Vei înțelege ce anume îi împiedică pe cei mai mulți oameni să manifeste ce își doresc, dincolo de vizualizări și afirmații: lipsa clarității, identitatea veche, fricile, convingerile limitative, faptul că cer din lipsă și nu din aliniere cu sufletul.
Vei parcurge cei 5 Pași pentru a face un Salt Cuantic, un proces structurat care te duce din locul în care ești acum în versiunea ta care trăiește deja realitatea dorită, cu claritate despre cine alegi să devii și ce intenții plantezi pentru următoarele 12 luni.
Și vom încheia cu Meditația Portalului Leului, o experiență ghidată, creată special pentru această zi, în care vei lucra direct cu energia acestui moment cosmic pentru a-ți activa intențiile, a elibera ce nu îți mai servește și a face pasul conștient spre noua ta realitate.

Pentru că nu cred că o transformare profundă și durabilă se poate produce într-o singură zi, am pregătit un bonus special care să susțină tot ce plantăm împreună pe 8 august.
Toate femeile înscrise la workshop vor primi acces la un grup privat în care, timp de 30 de zile – din 8 august până pe 9 septembrie – vom face împreună o călătorie de aliniere și manifestare.
În fiecare zi vei primi o rugăciune, o consacrare sau o practică scurtă prin care ne vom ancora în energia iubirii, a încrederii și a creației conștiente. Vom susține împreună intențiile pe care le-am plantat în Portalul Leului, astfel încât ele să prindă rădăcini și să se manifeste în viața ta.
Pentru că schimbarea reală nu apare dintr-un singur moment de claritate, apare atunci când acel moment este susținut zi de zi, cu prezență și intenție.
Vei primi acces la acest masterclass în care descoperi mecanismele profunde ale manifestării – cum funcționează cu adevărat manifestarea, ce o susține și ce o blochează, astfel încât tot ce lucrezi în ziua de 8 august să poată fi consolidat și să se transforme în rezultate reale în viața ta.


Workshop-ul se desfășoară online, pe Zoom, sâmbătă, 8 august, începând cu ora 10:00. Vei primi link-ul de acces în ziua evenimentului, pe whatsapp, pe Grupul privat de suport.
Cel mai important lucru pe care îl poți face înainte de Workshop este să îți cureți terenul interior.
Gândește-te la asta ca la pregătirea unui sol înainte de a planta semințe. Poți avea cele mai bune semințe din lume (intenții clare, dorințe puternice), dar dacă terenul este încărcat cu blocaje vechi, frici acumulate sau tipare de lipsă, semințele vor găsi loc cu greutate ca să prindă rădăcini.
Curățarea energetică este procesul prin care eliberezi tot ce s-a acumulat în câmpul tău energetic – emoții neintegrate, convingeri limitative, tensiuni interioare – astfel încât să intri în ziua de 8 august deschisă, receptivă și pregătită să primească.
Tocmai de aceea, pe pagina de checkout, vei găsi o ofertă specială unică pentru cursul “Deblochează fluxul interior pentru a putea manifesta cu ușurință”, un proces ghidat de curățare energetică pe care îți recomand să-l parcurgi înainte de Workshop, pentru a fi cât mai pregătită pentru această zi specială.
Vino la Workshop cu deschidere și cu intenția de a fi prezentă cu toată ființa ta. Restul îl facem împreună.
Îți recomand din toată inima să fii prezentă live, pentru că energia colectivă și experiența în timp real sunt cu totul altceva față de o înregistrare.
Dar dacă apar situații neprevăzute și nu poți participa sau nu poți rămâne până la final, vei primi accesul la înregistrarea completă a workshopului, disponibilă timp de 1 an în platforma de cursuri.
Da. Workshopul este structurat astfel încât să fie înțeles și trăit autentic atât de femeile care sunt la primul contact cu aceste concepte, cât și de cele care lucrează cu ele de ani de zile.
Nu contează de unde pornești, contează deschiderea de a fi prezentă și dorința de a face un pas spre o nouă versiune a ta.
Există momente în viață care, privite în urmă, marchează o cotitură. O zi după care lucrurile încep să arate altfel.
Portalul Leului din 08/08 poate fi una dintre aceste zile.
Este unul dintre cele mai puternice portaluri energetice ale anului, un moment în care vălul dintre ceea ce ești acum și ceea ce poți deveni devine mai subțire ca niciodată.
Este o zi în care intențiile prind rădăcini mai adânci, în care eliberarea se face mai ușor, în care salturile cuantice devin posibile.
Nu lăsa această zi să treacă oricum. Oprește-te. Deschide-te. Întreabă. Primește.
Există o versiune a ta care trăiește deja realitatea pe care o dorești și acesta este cel mai potrivit moment ca să faci un pas conștient în direcția ei.
Pe 08/08, de la ora 10:00, vom lucra împreună să plantăm intenții clare, să eliberăm ce ne-a ținut pe loc până acum și să facem un salt real spre noua noastră realitate.
Te aștept acolo!
