Despre mine
Sunt Theona Balan, autor, life coach spiritual, specialist în manifestarea dorințelor, terapeut THETA Healing și sunt aici pentru a te ghida pe calea redescoperirii comorilor tale interioare!

Cine sunt eu?
În urmă cu 14 ani am pornit pe acest drum, din sentimentul copleșitor că în viața asta este loc de MAI MULT, de MAI BINE. Că în Universul ăsta mare și plin de posibilități, “trebuie” să existe o cale prin care să ajung la VIAȚA MULT VISATĂ pe care simțeam cu toată ființa mea că merit să o trăiesc.
Îmi amintesc cu claritate propria experiență de transformare, de trecere de la victimă la Co-creator. Instinctiv, am știut că deschisesem o ușă care abia aștepta să fie deschisă. O nouă lume se așternea înaintea mea. Deși călătoria abia începuse, mă simțeam mai liberă, mai vie, mai încrezătoare ca niciodată.
Aceste vremuri sunt de o mare accelerare și expansiune, iar dacă vrem într-adevăr să trecem de la o realitate la alta, de la o vibrație la următoarea, este necesar să începem lucrul cu interiorul nostru. Lucrând de atâția ani, zi de zi, cu atâtea femei, conștientizez câtă nevoie este în lume de ghidare, de susținere, de noi informații și strategii de viață.
Misiunea mea în această lume este să ghidez femeile să iasă din starea de victimă si să intre în starea de a trăi cea mai înaltă versiune a potențialului lor pe toate planurile:IUBIRE, ÎNCREDERE, SĂNĂTATE, ENERGIE, BANI, BUCURIE, ARMONIE, ÎMPLINIRE SUFLETEASCĂ. Dragă femeie, deschide-te spre NOUA TA CALE: Calea în care tu îți urmezi misiunea sufletului, te aliniezi cu Legile Universului și apoi te bucuri de Abundență, Bunăstare și Armonie. Adică tot ce are viața mai bun și mai frumos să-ți ofere.
Sunt Theona Balan, autor, life coach spiritual, specialist în manifestarea dorințelor, terapeut THETA Healing® și sunt aici pentru a te ghida pe calea redescoperirii comorilor tale interioare!
Simți că e timpul să RENAȘTI, eșți pregătită să-ți trăiești viața la ÎNTREGUL POTENȚIAL cu Abundență, Iubire și Succes?
La doar 32 de ani, am trăit cât alții în 60, cu multe suișuri şi coborâșuri: căsătorie, divorț, un copil de 9 ani, o schimbare majoră de profesie, o afacere și o nouă relație de cuplu.
M-am îndrăgostit, m-am grăbit către altar crezând că el e cel cu care vreau să îmi petrec tot restul vieții, am devenit mama unui băiețel, apoi am trăit multe dezamăgiri care s-au împletit cu toate neliniștile și fricile maternității. Totul a fost accentuat de naștere, depresia postnatală și toate schimbările care au venit odată cu noul rol.
Scrisul a fost ca o terapie pentru mine în acea perioadă dificilă și m-a ajutat să scot afară toată suferința și amărăciunea ce se adunase în sufletul meu. Am salvat ceea ce am scris pe o platformă de blog gratuită, fără să mă gândesc că cineva va citi vreodată ceea ce am scris. La scurt timp am început să primesc emailuri de la femei care se regăseau în povestea mea și care mă rugau să continui să scriu pentru că le ajuta.


Deși la început mi s-a părut dificil să împărtășesc public din trăirile și experiențele mele personale, energia care mi se transmitea prin mesajele primite a fost mai puternică. Astfel s-a născut blogul FemeiaDeSucces.ro și apoi cartea „Femeia de Succes – Călătoria ta, de la prăpastie la fericire“.
Totul a luat o amploare mare într-un timp destul de scurt, la doi ani după primele scrieri și după divorț mi-am dat demisia și am transformat pasiunea pentru scris și dorința de a ajuta cât mai multe femei într-un job full time.
Așa am început să organizez workshopuri și tabere pentru femei. Aici le ajut prin metode practice (pe care eu le-am aplicat în perioada mea de dezvoltare) să iasă pentru totdeauna din poziția de victimă lipsită de încredere, să scape de manipulare și dependență și să își descopere adevăratul potențial pentru a trăi o viață împlinită, indiferent de încercările prin care au trecut.Îmi doresc din suflet să iți dau curajul și motivația necesare pentru a renunță la o relație nesănătoasă, și a-ți da o noua șansă la iubire și la viață. Voi împărtăși experiențele prin care am trecut și care mi-au șlefuit personalitatea.
Tot ce am trăit a fost cu un scop. Am învățat să nu mai regret nimic, totul m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi, m-a ajutat să mă descopăr, să îmi descopăr misiunea, să devin mai motivată, să prețuiesc fiecare clipă și învăț să mă bucur de fiecare zi.
Acest site este un loc unde mi-aș fi dorit să poposesc atunci când mă simțeam singura și pierdută, vei găsi aici suportul pe care dacă l-aș fi avut atunci când mă simțeam neajutorată îmi era mult mai ușor; vei găsi aici prietene pe care ar fi fost bine să le am atunci când nu aveam cui să împărtășesc gândurile și trăirile mele; vei găsi sfaturi și lecții de viață pe care mi-aș fi dorit să le fi știut acum 5 ani.
Acest loc îți este destinat ție și oricărei femei care vrea să facă ceva pentru ea, care își dorește mai mult de la viață, care vrea să fie împlinită să își descopere și să își urmeze misiunea în viață. Nu te gândi că ai o viață prea încurcată și cu probleme pentru a mai spera la o viață mai bună.
Te asigur că totul se poate transforma și mereu există O CALE.
Tu ești arhitectul propriei vieți. Important este să crezi și să vrei. Dacă mă urmezi îți voi arăta cum să îți găsești resursele necesare pentru a duce viață mult dorită. În tine, draga mea, se află comori nedescoperite și poate chiar neștiute încă, te asigur.
Te invit alături de mine să parcurgem acest drum, drumul spre succes, spre o viată împlinită și fericită!

